Ganduri de 1 Martie

De multe ori cand ascultam, gandurile ne sunt furate de altceva sau suntem preocupati de felul in care ne-am putea apara decat sa ascultam cu atentie ceea ce ni se spune. Fara reciprocitate, nu poate exista nimic.. Asa e natura noastra, ne atrag persoanele care ne acorda mai putina atentie..ne atrage raul si tot ce tine de el si tot ce este nesigur si intunecat. E mult mai valoros serviciul pe care i-l faci unui om atunci cand are mare nevoie decat atunci cand nu ti-l cere.

“Faptul ca cei multi se tem de moarte ne atrage luarea-aminte asupra dorintei sufletului de a invata: acesta fuge de ceea ce nu cunoaste, de ceea ce este intunecat si neclar; in schimb, prin natura sa, el urmareste ceea ce este manifest si poate fi cunoscut. Din acest motiv, ar trebui sa-i onoram in chip deosebit pe cei care ne-au facut sa vedem soarele si lumina si sa ne aratam pietatea fata de tatal si mama noastra, caci datorita lor avem parte de cele mai mari bunuri: acestea sunt, se pare, putinta de a gandi si aceea de a vedea. Din acelasi motiv, ne bucura lucrurile familiare si oamenii cu care suntem obisnuiti — iar pe cei cunoscuti ii numim prieteni ai nostri. Toate acestea demonstreaza cu claritate faptul ca tot ceea ce poate fi cunoscut, tot ceea ce este manifest si clar este ceva ce trebuie sa fie iubit. Or, daca acest ceva cognoscibil si clar trebuie sa fie iubit, atunci si cunoasterea si gandirea trebuie sa fie, in acelasi fel, iubite.” Aristotel, Protrepticul, fragmentul 102

De multe ori stau si ma gandesc ca acest concept e doar rezultatul imaginatiei noastre, a nevoii de a iubi pe care o purtam in noi. Uneori avem atat de multa nevoie de iubire incat o cautam in orice lucru..ne atasam de orice lucru. Atunci cand ajungem la capatul puterilor nu mai putem iubi cu aceeasi putere, atunci cand suferim un esec sau pur si simplu nu am facut nimic remarcat la momentul respectiv. Desi in sinea noastra ne-am dori acest lucru din tot sufletul. Un proverb chinez foarte profund spune: « Ofera-mi iubire atunci cand o merit mai putin, pentru ca atunci am mai multa nevoie de ea. » Sunt atatia oameni demni sa fie descoperiti incat nici nu iti imaginezi, atatea suflete si atatea trairi diferite care traiesc si mor in umbra fara ca cineva sa ii descopere… Exista multe persoane care ne iubesc dar care nu stiu cum sa o exprime. Uneori persoanele la care ne asteptam cel mai putin sunt primele care ne sprijina in momentele dificile.

“Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata. Nu esti invins decat daca refuzi lupta.[...]orice faci, orice incerci in acesta existenta miraculoasa sunt victorii” Mircea Eliade

M-am intalnit cu cativa colegi zilele acestea si mi-au spus ca mai au putin si mor. I-am intrebat de ce si mi-au spus ca “de plictiseala”. Numai cand privesc apa moldovei cum curge la vale..am senzatia ca se schimba in permanenta si ca nu se opreste niciodata indiferent ce obstacole ar intalni in calea ei. Cateodata mi-as dori sa fiu si eu asemenea apei..chiar daca are o viata foarte scurta intr-un ciclu al ei complet dar ajunge la destinatie in mod cert si pe unde doreste ea. Atunci cand te indragostesti de un lucru care curge, care se afla in miscare, capeti o noua viziune asupra vietii. Omul modern a creat o gramada de produse statice cu un grad inalt de ergonomie si de confort si a devenit sclavul lor. Evident ca se plictiseste repede pentru ca este o fiinta dinamica si are nevoie si de miscare fizica. A uitat de copaci, de rauri, de munti, de stele. Cum e posibil asa ceva? Eu simt ca mor deoarece nu am secunde suficiente sa-mi finalizez la adevarata valoare treburile si sa pot face si ceva nou..numai rutina si obligatiile imi mananca aproape tot timpul. As putea sa rezist si cateva zeci de milenii fara sa ma plictisesc, cum de se pot plictisi altii !? Eu nu cunosc plictiseala. Dar ma intalnesc destul de des cu sentimentul opus: “panica sau disperarea”

Nu pot sa spun ca sunt o fire pesimista pentru ca am speranta ca maine va fi mai bine, dar pot sa spun ca sunt mai atent si pun raul in fata intotdeauna. Totul merge bine cu exceptia timpului..daca as putea sa il dilat…mi-as rezolva toate problemele. Timpul este averea noastra. Vine o vreme cand ai da oricat sa poti avea cateva clipe de liniste. Traieste-ti clipa si bucura-te de viata. Mi-a spus un om batran odata ca e tare greu sa intelegem care este rostul vietii, adevaratul sens…poate doar cand vom fi pe patul de moarte ne vom da seama cum trebuia traita de fapt. Majoritatea se tem sa faca lucruri pe care nu le cunosc si sa deschida usi care poarta mister in spatele lor..chiar daca acele usi duc catre o scurtatura. Uneori prefera sa mearga pe un drum fara nici o usa care nu duce nicaieri. Prefera sa aleaga ce aleg si ceilalti sa faca si devin sclavi ai timpului de multe ori. De foarte multe ori ne folosim de timp ca sa ne planificam viitorul sau sa ne gandim la trecut ori sa asociem stimulii prezentului cu elemente tot din trecut. Nu intotdeauna timpul este generos cu noi si uneori daca nu ne miscam rapid si nu putem renunta la nici un lucru din trecut ne vom dizolva cu efervescenta in interiorul nostru cand vom constata ca avem insuficient timp pentru a mai putea sa ne concentram si la prezent. La ce ne-ar putea folosi sa pierdem timpul sperand sa schimbam trecutul? Este clar ca nu putem face absolut nimic in aceasta privinta. Cu toate acestea, o buna parte din viata ne-o pierdem printre amintiri, carora le consacram o parte atat de mare din energia noastra. Mult timp, uneori toata viata, ne intrebam cum ar fi fost viata noastra daca un lucru sau altul nu s-ar fi produs. Sa lasi trecutului ce-i al trecutului este o regula de aur in materie de fericire. Fericirea o avem cu totii integrata in mainile noastre, de aceea nu o putem vedea. Fericirea este chiar prezentul de aceea este trecatoare. Astfel prezentul ne scapa, clipa cu clipa, zi de zi cautand altundeva, cautand mai bine, cautand mai mult. Ar fi frumos sa avem parte numai de bucurii..desi poate ca, la un moment dat, ne-am plictisi.. Un mare filosof, Seneca spunea : “Nu avem la indemana putin timp, ci pierdem foarte mult timp..”
Dar pana la urma cine sunt eu ? Doar un simplu pamantean in trenul vietii ce niciodata nu pare sa opreasca in “gara mea”…